Colecționarii!** Ciucanii au cucerit și Cupa României

Colecționarii!** Ciucanii au cucerit și Cupa României
  • Publicat:
  • Actualizat:

HSC Miercurea Ciuc este echipa superlativelor în hocheiul
românesc. La o săptămână după ce au cucerit în premieră titlul
Ligii Mol, ciucanii și-au trecut în palmares, încă o dată, și Cupa
României Murfatlar.
Elevii lui Charles Franzen au trecut, duminică seara, la Brașov, în
finala competiției, de Fenestela Brașov cu 4-1 (1-0, 2-1, 1-0).
„A fost multă presiune pentru că fiecare echipă își dorea
victoria. Noi am jucat mai defensiv, ne-am măcinat fizic
adversarul, iar portarul nostru Kozuch a închis fenomenal
poarta”
, explică ingredientele succesului căpitanul Kósa
Endre. După două competiții câștigate și o calificare istorică
pentru o echipă autohtonă în turul 3 al Cupei Continentale, HSC mai
are de bifat un singur obiectiv în acest superan. „Trebuie
să ne apărăm titlul de campioni ai României și să luăm astfel tot
ce e de luat sezonul acesta”
, spune fundașul în vârstă de
35 de ani.

Sărbătorirea primului pas spre realizarea eventului a fost însă
amânată pentru finalul sezonului. „Vin deja alte meciuri și
trebuie să ne concentrăm pe ele. Am petrecut puțin, cu șampanie și
câteva beri Ciuc”
, dezvăluie amuzat Kósa. Astăzi, în
Superligă, HSC Miercurea Ciuc întâlnește, pe Patinoarul „Vakar
Lajos” din localitate, Steaua Rangers.

Este un trofeu important mai ales pentru jucătorii
tineri de la echipă, care și-au trecut în palmares prima Cupă a
României

Kósa Endre, căpitan HSC

20 de mii de
lei
a primit HSC Miercurea Ciuc pentru câștigarea
Cupei

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Continuă hegemonia! A câștigat al 13-lea titlu consecutiv și o așteaptă pe FCSB în preliminariile Champions League
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine tot mai relevantă
Afacerile româneşti care şi-au asigurat succesul pe piaţa internaţională. Europa Centrală şi de Est devine tot mai relevantă
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Ce nu face NICIODATĂ cu BANII cel mai TARE economist al lumii?
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și l-a permis actorul
Pensia infimă pe care o primește Florin Piersic de la statul român. Averea adunată și singurul lux pe care și…
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Cum și-a croit muza moștenitorului Alpin drumul până la lux și opulență. Bate orice scenariu de film!
Se dau 718 LEI de persoană. Statul român plătește deja lunar banii
Se dau 718 LEI de persoană. Statul român plătește deja lunar banii
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Dinamo, trasă pe sfoară? Suspiciuni că l-a transferat pe Edgar Ie, dar s-a ales cu fratele geamăn al acestuia
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Holstein Kiel a promovat pentru prima oară în Bundesliga
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×